Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: GALERIE FOTO / Obicei nou: micul dejun în piaţa auto

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Gurmanzii vin în fiecare duminică să mănânce un grătar, proaspăt preparat, printre maşinile expuse la vânzare. Mai puţin interesaţi de frumoasele modele de autovehicule, arădenii au găsit o altă atracţie la sfârşit de săptămână. La ieşirea din municipiul Arad, unul dintre cele mai mari târguri auto din vestul ţării adună în fiecare duminică mii de vizitatori. Odată cu venirea crizei, proprietarii de autovehicule second hand se plâng de faptul că nu îşi mai vând marfa la fel de bine ca şi în anii trecuţi. În această dimineaţă, atât potenţialii cumpărători, cât şi comercianţii au fost mult mai puţini, spre deosebire de alte zile de târg. Maşinile expuse la vânzare sunt şi ele din ce în ce mai puţine, la fel ca şi oamenii dornici să le achiziţioneze.

Oferta de mâncare a înlocuit-o pe cea auto

De dimineaţă, domina lipsa forfotei caracteristice unei zile de târg. Tot mai puţine motoare ale maşinilor se auzeau pentru a demonstra capacitatea lor. Neavând bani să îşi achiziţioneze o maşină, vizitatorii s-au consolat cu o porţie de grătar, mici sau cârnăciori. Rândul la mâncare era interminabil. „Mi-am făcut o obişnuinţă ca în fiecare duminică să vin în piaţa auto, nu numai pentru că îmi place să urmăresc noile modele de maşini şi evoluţia preţurilor, ci şi ca să mănânc din bunătăţile preparate aici”, a spus Mihai Benea, din Arad.

Bucătarii prezenţi în fiecare duminică în piaţa de maşini spun că aici este locul unde vând cel mai bine. „În fiecare duminică vin în piaţa de maşini. Merg la mai multe târguri, însă nicăieri nu vând mai bine ca şi aici. Grătarele trec tot timpul şi vara, şi iarna”, a mărturisit Ioan Marin Niculae, comerciant.

„Îmi permit să vin în fiecare duminică să mânânc în piaţă. Nu cheltui mai mult de 30 de lei cu tot cu o bere. Fiecare duminică o încep cu o plimbare şi o mâncare din piaţa auto”, a spus un alt vizitator, Cl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum o ora
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Tabloul „Originea lumii”, al lui Courbet, stropit cu vopsea roșie, la Centrul Pompidou-Metz, iar o altă operă a fost furată

HotNews acum o ora
Tabloul „Originea lumii”, al pictorului francez Gustave Courbet, a fost stropit cu vopsea roșie, luni, la Centrul Pompidou-Metz, din estul Franței, iar o altă operă a fost furată, scrie AFP, potrivit News.ro. Lucrarea Originea lumii, semnata de Gust

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°