Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei "vânători de furtuni", ucişi de o tornadă în Oklahoma

Publicat in Flacara Iasului, luni 3 iunie 2013 ·

Trei "vânători de furtuni" au fost ucişi în timp ce urmăreau una dintre cele mai puternice tornade care au devastat statul Oklahoma săptămâna trecută, potrivit unui comunicat publicat duminică de organizaţia pentru care lucra una dintre victime, relatează AFP.

Tim Samaras, fiul său Paul şi Carl Young au murit vineri într-o tornadă la Reno, la vest de Oklahoma City, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a proiectului "Tactical Weather Instrumented Sampling in Tornadoes Experiment" (TWISTEX), o organizaţie fondată de către Tim Samaras. "Este o pierdere devastatoare pentru comunităţile meteorologică, a cercetării şi vânătorii de furtuni", declară Tony Laubach, un colaborator al lui Samaras, pe Facebook. Tim Samaras, în vârstă de 55 de ani, era cunoscut pentru că a dezvoltat instrumente ştiinţifice ce au permis observarea, pentru prima dată, a tornadelor din interior şi pentru că a creat procedee novatoare menite să ofere cunoştinţe suplimentare despre furtuni şi ameliorarea previziunilor furtunilor. Potrivit National Geographic Society, Samaras era "unul dintre cei mai celebri vânători de furtuni din lume", care se consacra de aproximativ 20 de ani acestui studiu. Instituţia, cu sediul la Washington, i-a oferit 18 finanţări lui Tim Samaras pentru cercetările sale. El a povestit că pasiunea sa s-a născut atunci când, la vârsta de şase ani, a văzut filmul "Vrăjitorul din Oz". "Tim era un cercetător curajos şi strălucit care a urmărit tornade şi furlgere fără frică pe teren, pentru a înţelege mai bine aceste fenomene", a declarat vicepreşedintele executiv al National Geographic, Terry Garcia, citat într-un comunicat. "Moartea lui Tim este o amintire a riscurilor cu care se confruntă de obicei bărbaţii şi femeile care lucrează pentru noi", a adăugat el.

În pofida riscurilor importante cărora li se expun adesea vânătorii de furtuni, Samaras era cuno

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 31 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 37 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°