Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitatie pentru 2,5 milioane euro, la Lespezi

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 16 august 2010 ·

La sfarsitul acestei luni, va avea loc licitatia pentru executarea lucrarilor ce vor fi realizate prin proiectul integrat Masura 322. Primarul comunei, Ioan Lazar, a reusit, in cele din urma, sa acceseze un proiect integrat prin FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala) pe Masura 322. Potrivit edilului, la sfarsitul acestei luni, este programata licitatia pentru desemnarea firmei care va executa lucrarile. "Nu stiu data exacta cand va avea loc licitatia pe masura 322, in schimb stiu ca se va tine la sfarsitul acestei luni. Imi doresc ca firma castigatoare sa realizeze obiectivele acestui proiect cat mai bine si sa nu fie probleme. Daca tot am reusit sa atragem sau sa gasim surse de finantare, mai ales ca este si criza economica, am dori sa se realizeze ceva frumos, la standardele cerute", a declarat primarul comunei Lespezi, Ioan Lazar. Odata cu punerea in practica a proiectului, locuitorii comunei vor dispune de 3,3 kilometri de sosea in satul Buda, va mai fi asfaltat si un kilometru de sosea in Lespezi si se va construi o casa sociala, unde va fi asigurata ingrijirea unui numar de 20 persoane cu probleme sociale. "De asemenea, mai dorim sa infiintam in Lespezi, prin aplicarea acestui proiect, si un centru de tip after-school (program de invatare dupa orele de curs, desfasurat tot in incinta scolii - n.r.), pentru circa 20 elevi. Incercam, astfel, sa dam o noua infatisare comunei. Vrem sa amenajam niste spatii de joaca pentru cei mici, o serie de parcuri de pe raza comunei si terenuri de sport. Eu sper, acum, sa ne ajute Dumnezeu, sa realizam integral cam tot ceea ce ne-am propus", a mai precizat Lazar. Acesta a reusit sa instaleze in sediul primariei o centrala termica, pentru care a platit o suma de 20 mii lei. Prin achizitionarea acesteia, edilul spera sa faca economie la bugetul local, pe timp de iarna.

La sfarsitul acestei luni, v

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 10 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°