Până şi patrioţii soft au început să vadă că cetăţenia nu-i decât o afacere reciproc avantajoasă, nimic mai mult, guvernul, ca neguţător, încasându-şi votul, iar muşteriul, vorba ce mai sus, biletul: tranzacţie în toată regula.
Cum vă place formularea: românul de paşaport? E peiorativ numai în aparenţă, pentru că fenomenul există demult, ab initio, dacă trebuie musai precizat, şi un manual de istorie fără prejudecăţi (dar mai ales fără complexe şi, obligatoriu, nebovaric!) ar face bine să-l ia în colimator pentru teribila lui relevanţă sociologică (dar şi etnopsihologică). Manualul? Păi, da, căci guvernul (guvernele, de fapt: pluralul spune aici totul despre cinismul cu care ignorăm sau bagatelizăm sinistra hazna identitară dintre noi, malul stâng şi malul drept) se face că plouă. Pentru că nu-i cu putinţă să sufere pe bune de cecitate ori, vai!, de o formă înaltă, inaccesibilă muritorilor de rând, de înţelepciune care ar urmări, chipurile, crearea unui anume humus etnic ca primă condiţie de resuscitare a, mă rog, spiritului identitar; sau conştiinţei de neam: termenii sunt indiferenţi, contează premisa în lipsa căreia, oricât ne-ar îndemna Băsescu să cerem unirea, nu va ieşi nimeni din balta poliloghiei.
Aşa sau altfel, din neglijenţă, lipsă de perspicaciate, inaptitudine managerială (lista e încăpătoare!), dacă nu cumva din oculte raţiuni pecuniare, afacerea cu paşapoarte româneşti (nimic altceva, în fond, decât „un bilet de călătorie prin Europa”, cum scrie „Timpul.md” într-o postare din 23 august a.c.) rentând într-o proporţie de care nici contrainformaţiile s-ar putea să nu aibă ştire exactă. Altfel de ce ar avea Dodon şi Muntean (alt posibil succesor al Tătucului, cum s-a tot vehiculat şi încă se mai crede), Artur Reşetnikov şi Sergiu Sârbu, ce-l puţin potrivit basarabeni.md, paşapoarte româneşti? Cunosc personal destui ipocriţi, unii bine vizibi