Cei care au trecut de mai multe ori prin experienta unei calatorii cu acceleratele care strabat Moldova nici nu mai experimenteaza perplexitatea. Poate doar dezgustul... Sintem in U.E. si in NATO (mai demultisor). Ne-am obsnuit cu anumite standarde, multi dintre noi am calatorit in Occident - unii si mai departe. Ne asteptam ca lucrurile sa evolueze. Incredibil, dar chiar evolueaza (nu atit datorita vointei politice autohtone, cit mai degraba a globalizarii): viata noastra, comparata cu ce se intimpla acum zece ani, oriunde ne-am fi aflat atunci, este cu totul alta. Avem telefoane mobile, avem internet, avem supermarketuri, mai fiecare a trecut printr-o tara ocidentala... Nu la fel (sau nu tocmai) stau lucrurile cind e vorba de trenurile spre sau inspre Ardeal. Spre (sau dinspre) Cluj sau Timisoara, unde unii sau altii dintre noi ar putea avea o treaba. Va garantez o experienta de neuitat, in sensul cel mai rau al cuvintului. Nici nu aveti de ales, daca nu aveti o masina puternica, dar realmente puternica. Rotile unui autoturism altfel onorabil al unui amic de-al meu aratau, de Pasti, dupa trecerea Carpatilor, precum niste ovoide. Am urcat in trenul accelerat, dinspre Cluj spre Iasi. Nu are cusete, de vagoane de dormit nici nu poate fi vorba. E tren de noapte. Urmatorul tren, care ajunge tirziu dimineata la Iasi, pe la zece, are un singur vagon cu cusete. Prea tirziu, trebuie sa fiu la slujba, a doua zi dimineata. E greu, sint aproape zece ore de la Cluj la Iasi. Dimineata trebuie sa fiu proaspat, si multi asemenea mie, pentru infruntarile zilei. Acceleratul Timisoara-Iasi nu ne da nici o sansa. Il stiu de vreo saisprezece ani. Aproape nimic nu s-a schimbat. Acelasi tren delabrat, mizerie peste tot, usi scoase din titini, aceeasi fauna dubioasa. E greu sa incerci sa faci al tau, pentru o noapte, un spatiu marcat de rugina, jeg, nepasare. Interzicerea fumatului pe hol