Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artele tenebroase îşi fac loc în Cetatea Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 13 august 2010 ·

Primul Festival de artă tenebroasă din Europa va fi organizat la Râşnov în perioada 16-22 august şi va sta sub semnul aniversării a 100 de ani de film horror

Primul Festival de artă tenebroasă din Europa va fi găzduit de Cetatea de la Râşnov. Ars Tenebris se va desfăşura în perioada 16-22 august şi va sta sub semnul aniversării a 100 de ani de film horror, sub sloganul „Dark happy birthday!”. După cum anunţă organizatorii, ediţia inaugurală reuneşte diferite activităţi artistice şi ateliere interactive şi va oferi publicului participant concerte de muzică, spectacole de proiecţii şi efecte speciale, show de modă, party-uri tematice, demonstraţii artistice, spectacole de teatru şi proiecţii de filme. În acest sens, scopul evenimentului este să se materializeze precum un atelier global de creaţie, deschis tinerilor pasionaţi de artele tenebroase, dar şi ca zonă pentru dezbateri care să implice activ publicul vizitator la festival. Astfel, în cadrul acestui festival va avea loc o dezbatere despre modul în care sunt administrate şi exploatate resursele cetăţilor transilvănene si cum este exportat inventarul mitologic al zonei.

„Prin conceptul Ars Tenebris, dorim să promovăm artele macabre şi tenebroase originale, tradiţia mitologică şi să ajutăm, prin seria de activităţi artistice pe care o punem la dispoziţie, la dezvoltarea potenţialului turistic al zonei. Festivalul proiectează propagarea valorilor geografice şi culturale ardeleneşti. La fel cum succesele filmelor române au contribuit la trezirea atenţiei internaţionale în direcţia culturii ţării, sperăm că acest program al festivalului va influenţa pozitiv atenţia acordată regiunii, şi va ameliora stereotipiile greşit înrădăcinate”, a declarat Anna Péter, unul dintre organizatorii Ars Tenebris.

Totodată, în cadrul acestui eveniment, va susţine primul concert trupa Uma Swan, care îşi încadrea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 37 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 27 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 26 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 33 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 20 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°