Modalitatea prin care Georgiana Răduţ, o tânără cu venituri minime şi fără nici un alt ajutor, a obţinut un credit de 57.000 de euro prin programul Prima Casă, rămâne în continuare un mister, în condiţiile în care nici măcar românii cu venituri medii nu pot spera vreodată să obţină un împrumut atât de mare.
Toate indiciile acestui caz, documentat de reporterii „Adevărul de Seară" Constanţa, concură spre ideea că la mijloc este vorba despre o fraudă, în ciuda susţinerilor reprezentanţilor Băncii Comerciale Române, cei care au acordat împrumutul şi care spun că verificările sunt prea riguroase pentru a putea fi fraudate. Dovada clară este starea materială a tinerei, cu opt clase primare, educaţie insuficientă pentru a fi putut să deţină vreodată o slujbă retribuită cu un venit de mii de euro.
Pasibilă de amendă
Tânăra nu s-a grăbit să se mute în locuinţa nouă din localitatea Poarta Albă care, cel puţin teoretic, conform actelor Direcţiei de Finanţe Publice Constanţa, îi aparţine. Preferă să îşi lase fiica de doi ani, în grija mamei, în satul Viroaga, comuna Cerchezu, la o distanţă considerabilă de Constanţa în timp ce casa este nelocuită.
Conform evidenţelor primăriei din Poarta Albă, casa nu îi aparţine. „Lotul pe care se află construcţia este al lui Ergean Negep. Este foarte adevărat că în octombrie anul trecut proprietarul a venit şi a scos un certificat fiscal pentru a putea vinde. Noul proprietar, însă, avea obligaţia ca în termen de 30 de zile de la data cumpărării să vină şi să înregistreze contractul de vânzare-cumpărare la Serviciul de Impozite şi Taxe pentru a putea fi luat în evidenţă şi a se încasa impozitul.
De altfel, această clauză este prevăzută şi în contract", a declarat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă. Pentru că termenul de declarare al proprietăţii a trecut de mult - a arătat primarul - Georgiana Răduţ est