Ce legătură poate fi între afacerea Roşia Montană şi bietele patrupede ce-şi duc traiul prin oraşele României? Aparent nici una. Dar ambele subiecte au un numitor comun: sunt o dovadă a haosului din administraţia publică românească. Şi nu sunt singurele.

Cine a spus că există mai multe Românii, a avut dreptate. Fărâmiţarea socială, individualizarea, specializarea job-urilor au dus la stratificare socială. Un fenomen firesc, aţi spune, pentru societăţile civilizate. Numai că, la noi, pe lângă stratificare avem şi o tendinţă de izolare în indiferentism sau adversitate a acestor straturi, unul faţă de altul. Iar în jur, blocându-ne în haos, se ridică zidurile incompetenţei şi amatorismului administraţiei româneşti. Aşa arată haosul în care trăim zi de zi, oameni obişnuiţi şi maidanezi, politicieni şi afacerişti, emigranţi şi băştinaşi, conducători şi conduşi.

Afacerea Roşia Montană, dar şi uciderea unui copil nevinovat de către nişte maidanezi scăpaţi de sub control le consider dovezi clare ale opiniei de mai sus.

Avem o Românie a puternicilor zilei, care îşi duc existenţa într-o lume a lor, în căutare de putere, slavă şi avere. La Roşia Montană, aceasta se traduce prin politicieni care, de ani buni, se tot ceartă pe proiectul minier, probabil cu gândul de a-şi lua o parte cât mai frumuşică din caşcavalul auriu şi, pe cât posibil, ceva capital electoral. Alături de aceştia RMGC-ul şi viitorii căpşunari pe „plantaţia” auriferă (şi ce alte resurse s-or mai găsi pe acolo) pe care Statul Român o va oferi spre stoarcere.

Toţi aceştia dansează hora discrepanţelor demne de un manual de PR. Pe de o parte vedem cuvinte cheie manevrate patetic: locuri de muncă, locuri de joacă, renovare, reabilitare, punere în valoare a patrimoniului etc. Despre clădirile ce vor fi demolate, exproprieri, paragrafele greu de digerat din contract şi viitorul zonei nu se spun