Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somelier cu diplomă

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 ·

Artă, pasiune sau doar meserie – o nouă ocupaţie începe să -și facă simțită prezența tot mai mult și în România. Cu doar 15 ani în spate, rezultatele sunt mai mult decât spectaculoase.

Cei 15 ani de istorie a meseriei de somelier din România par hilari în comparaţie cu tradiţia de milenii din Franţa. Dar tocmai punctual redus din care s-a plecat, aproape de zero, a făcut ca dezvoltarea să fie accentuată. „În urmă cu vreo 15 ani, erau puțini cei care auziseră de aşa ceva. Lumea se uita mirată când vedea pe cartea de vizită trecut somelier. Credeau că aşa mă cheamă“, povesteşte amuzat Sergiu Nedelea, un pionier în domeniu. Nu este doar unul din primii somelieri de la noi, ci şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi, de ce nu, mai tenace. Şi aceasta pentru că, în urmă cu un an, a avut curajul „să renunţe la tot“ – a avut funcţii de manager la restaurant importante – şi să se dedice în întregime acestei meserii, astfel încât să-şi permită să trăiască de pe urma ei. Iar să practici această meserie în România nu este deloc simplu – în Capitală, de exemplu, există un singur restaurant care are somelier –, deși în ultima vreme românii se arată tot mai interesaţi de vinuri. Ce face însă un somelier? Mulţi cred că trebuie să ştie doar să servească vinul, însă nu este deloc aşa. Nu este vorba de o singură meserie, ci de mai multe, susține Nedelea. Și aceasta deoarece somelierul trebuie să stăpânescă ritualul de servire, povestea vinurilor, dar şi chimia gusturilor. Mai simplu spus, să ştie să recomande vinul potrivit pentru mâncăruri diferite întru satisfacţia clientului. Iar ca să-l vândă, este nevoie şi de ceva emoţie, nu poţi să vorbeştidespre licoarea lui Bachus ca despre un lucru oarecare. Rolul lui nu se opreşte însă aici. Află întreaga poveste a somelierul pe Forbes.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 5 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°