Maestrul în arta culinară Gheorghe Vătafu s-a considerat, într-o vreme, un privilegiat al sorţii: să lucrezi la Intercontinental, în plin comunism, echivala cu o "evadare zilnică în capitalism". La vremea aceea, în anul 1989, Intercontinentalul (hotelul şi restaurantele) era "o insulă capitalistă în centrul unui regim de constrângere generală".
Intercontinentalul se afla sub cupola de sticlă a unei libertăţi supravegheate. ● Foto: ARMAND ROSENTHAL – Agerpres
Locul era frecventat, tot anul, mai mult de străini. Însă Revelioanele se adresau nu lor, ci românilor. Celor cu dare de mână, dacă ne gândim că un meniu depăşea binişor 200 de dolari! "Meniul era la nivelul cel mai ridicat care se găsea atunci, echivalentul a cinci stele", ne spune cel care a fost bucătarul-şef de la Intercontinental în ultimii ani de dictatură. "Ne aliniam normelor unei reţele, International Corporation. Găteam altceva, dar nu pentru că făceam noi o răzmeriţă, ci fiindcă aşa trebuia să facem, ca să ne păstrăm standardele".
Pe Gheorghe Vătafu l-am găsit la Vălenii-de-Munte, retras la pensie. Dar meniul de la Revelionul din noaptea de 31 decembrie 1988 spre 1 ianuarie 1989 îl ştie pe de rost.
N-are nevoie să se uite în hârtii. (Mai întâi a crezut că-l întrebăm despre cel dintâi "Revelion democratic", spunându-ne repede că în decembrie 1989 nu au organizat nimic. Era imposibil, când la numai câteva zeci de metri se produceau marile frământări, marile schimbări. S-a lămurit însă repede şi ne-am mutat cu un an mai devreme...).
"Am organizat Revelionul în două locuri: la «Sala Rondă» (la etajul 1) şi la Restaurantul «Balada» (la etajul 21). La «Rapsodia» şi la «Intim» nu se făceau niciodată Revelioane". Meniul era foarte atent gândit, ca la un restaurant de mare clasă: "Am început cu o gustare, pe o farfurie mare, întinsă, cu