Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colorează-le copilăria încă de la grădiniţă!

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Desenul sau pictura, exersate de la vârste fragede, îi ajută pe copii să-şi dea drumul imaginaţiei. O studentă la Arte predă un opţional creativ de desen şi pictură în câteva grădiniţe private din Bucureşti.

„Eram ilustratori când am făcut balena", îi spune Ştefan (3 ani) Biancăi, profesoarei sale de desen, o tânâră studentă la Pedagogia Artelor.

Bianca Găinuş le aminteşte că în urmă cu câteva săptămâni au avut de pregătit o poveste, pe care apoi să o ilustreze: „Am citit povestea, apoi fiecare s-a gândit la o ilustraţie cu o balenă". Ştefan o întrerupe:

„Bianca, da ştii ce pregătesc eu acasă? Cartea cu Pepenele Planetă!" Cine e Pepenele planetă? Ştefan explică imediat. „Nu există în realitate, facem o carte din el. Un pepene atât de mare, încât să încapă mulţi oameni pe el. E pepene de apă, adică e cu verde şi cu roşu. De mult n-am mai mâncat pepene, ce poftă îmi e!"

Provocaţi constant să-şi imagineze

Înainte de Crăciun, Bianca i-a provocat pe copiii de 4 ani înscrişi la opţionalul de la grădiniţa germană „Die Biene Maja" să-şi imagineze ce cadouri ar vrea părinţii lor să primească de la Moş Crăciun, iar apoi să le deseneze. Tânăra crede că exerciţiul imaginativ este atrăgător pentru copii atât de mici, fiindcă devin atenţi voluntar. Îi întreabă:

„Cum ar fi dacă Moşul nu ar fi de fapt un moş şi ar fi un băieţel?". Râsete. „Cum ar fi dacă ar veni împreună cu Peştişorul Auriu?" Alte sunete şi uimire.

Aproape toţi copiii i-au cerut Moşului să le aducă părinţilor mai mult timp liber petrecut cu ei, ilustrat printr-un ceas desenat pe fiecare sac.

Fata cu pensula

Studentă în ultimul an la Pedagogia Artei la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Bianca învaţă copii de grădiniţă să deseneze şi să picteze, într-un program-opţional numit „Colorează Copilăria".

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 22 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°