Măsurile adiţionale de stimulare a economiei anunţate de SUA sperie potenţialii investitori, determinându-i să se ferească de dolar. Decizia Chinei de a renunţa la obligaţiunile deţinute în dolari, îndreptându-se către cele denominate în euro, ar putea duce la deprecierea monedei americane.
În 2009, China deţinea obligaţiuni americane în valoare de 939,9 miliarde de dolari. Ieşirea Statelor Unite ale Americii din recesiune, incertitudinile legate de viitorul monedei euro şi preferinţa tradiţională pentru dolari explicau ponderea imensă a monedei americane în structura portofoliului rezervelor valutare.
Chinezii au încredere în moneda unică
Acum, oficialii de la Beijing au decis să-şi reorganizeze portofoliul de titluri guvernamentale deţinute, scăzând ponderea celor denominate în dolari cu 7,7%, adică 72,2 miliarde de dolari, informează Bloomberg. Rezervele valutare ale Chinei au o valoare echivalentă cu 2.450 de miliarde de dolari, fiind cele mai mari din lume, potrivit datelor oficiale ale Trezoreriei din SUA.
Structura portofoliului este clasificată ca secret de stat, însă cu toate acestea specialiştii estimează că aproximativ 60% din valoarea totală este denominată în dolari, yenul japonez ocupând o pondere de 10%, iar restul fiind exprimat în euro şi lire sterline.
În ultima perioadă, China a cumpărat „destul de multe" obligaţiuni denominate în euro, a declarat Yu Yongding, fost consilier al People's Bank of China (banca centrală a statului), citat de Bloomberg. Acesta a adăugat că „nu am vândut obligaţiuni sau active europene, în schimb am cumpărat destul de multe".
Această tendinţă a putut fi observată pe majoritatea pieţelor asiatice, care deţin aproximativ 60% din rezervele valutare mondiale. Pe fondul încetinirii creşterii economice din SUA, Coreea de Sud, India şi Malaezia au redus numărul bonurilor de trezorerie am