Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaura neagră ar fi înghiţit o masă echivalentă cu cea a Pământului, susţine un cercetător

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Pentru prima oară, oamenii de ştiinţă au fost martori la ceea ce ei susţin a fi naşterea unei găuri negre, din explozia unei stele cu o masă de 20 de ori mai mare decât Soarele şi aflată la o distanţă de 50 de milioane de ani lumină.

VIDEO NASA a descoperit cea mai "tânără" gaură neagră din vecinătatea noastră cosmică

Gălăţeanul care a ajuns la NASA: “Nu mă consider un geniu, ci un om normal”

Ezoteristul-gorilian Lorin Fortuna: „NASA minte şi manipulează!”

Cercetatorii de la NASA spun că o stea care a explodat în 1979 a început să formeze o gaură neagră, aceasta fiind prima oportunitate de a observa fenomenul în fază incipientă.

"Ceea ce face acest lucru cu adevărat interesant este că ştim care este data de naştere a acestei găuri negre", a declarat astrofizicianul Kimberly Weaver de la NASA Goddard Space Flight Center.

Data naşterii este în aprilie 1979, când explozia unei supernove a fost observată de către un profesor cu ajutorul unui telescop.

"Ştim de existenţa câtorva zeci de găuri negre stelare în galaxia noastră, dar nu ştim vârstele lor," a declarat Alex Filippenko, un astrofizician de la Universitatea din California.

Dan Patnaude, un astrofizician de la Centrul Harvard Smithsonian, a declarat despre gaura neagră că s-a format în ultimii 30 de ani sau în ultimii 50 de milioane de ani, în funcţie de modul de abordare.

"Când vorbim despre cât de veche este gaura neagră vorbim sau despre cât de veche este Supernova, ne referim, de fapt, la cât de veche este, raportându-ne la prima oară când a fost observată. Deci, atunci când spunem că are 30 ani, înseamnă că atunci am văzut-o prima dată. Dar cum galaxia este situată la aproximativ 50 de milioane de ani lumină de Pământ, în cadrul său de referinţă, ea a apărut în urmă cu 50 milioane ani", a explicat Patnaude.

Denumim super

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 49 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 48 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum o ora
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum o ora
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°