Traiul românilor poate fi asemănat, de la o vreme, cu soarta emigranţilor de pe o vechitură de vapor care pluteşte în derivă, în ape necunoscute, cu motoarele stricate şi cu echipajul beat. Ofiţerii, în frunte cu căpitanul, rămân nepăsători la drama pasagerilor, singura lor preocupare fiind să se bată între ei pentru bărcile de salvare şi rămăşiţele de provizii risipite pe puntea navei. Revolta pasagerilor este evitată prin organizarea periodică a unui carnaval grotesc, când aceştia sunt scoşi din cabinele mizere în care îşi rumegă disperarea şi sunt invitaţi să danseze împreună cu echipajul de hoţi şi beţivani. Primesc ,în schimb câte un blid de linte. La orizont, creşte încet, dar sigur, norul întunecat al marelui naufragiu. Călători şi marinari dănţuiesc pe puntea epavei numite România, prinşi într-o horă a nebuniei, condamnându-se singuri la dispariţie.
Ce face comandantul navei? Ce face Traian Băsescu, politicianul în care românii şi-au pus atâtea speranţe? Ce face marinarul Băsescu, ales preşedinte al statului, individul care ne promitea, îmbătat de victorie, că se va întâlni cu noi din trei în trei luni, în Piaţa Universităţii, să dialogăm pentru binele ţării? Ce face „Cruciatul anticorupţiei“, cel care jurase românilor că-i va scăpa din ghearele mafiei politico-economice, primenind guvernul şi administraţia publică? Unde este Traian Băsescu, eroul speranţelor deşarte ale unui întreg popor? În ce baltă s-a scufundat „Să trăiţi bine!“?
Traian Băsescu a ratat cel mai important examen al vieţii sale: examenul istoriei. A reuşit trista performanţă de a prăbuşi societatea românească în cea mai gravă criză de după Decembrie 1989, prin încurajarea comportamentului imoral în viaţa politică, a destructurării societăţii româneşti, şi prin aruncarea în derizoriu a actului de justiţie. Traian Băsescu, din cauza orgoliului său nemăsurat şi a conflictului cu alt o