Modelele par sa nu mai faca fata pentru a explica realitatea. Sectorul financiar al Statelor Unite nu ar fi trebuit sa fie atat de afectat de criza creditelor subprime - totusi, a fost, iar lucrurile par sa nu se opreasca aici, in pofida reactiei atat de viguroase si de neortodoxe a Bancii Rezervelor Federale pentru limitarea contagiunii.
Pe de alta parte, insa, ar fi fost de asteptat ca scaderea creditului sa se repercuteze mai sever asupra economiei reale - ceea ce iar nu s-a intamplat. Desi rata de crestere este scazuta, economia americana nu cunoaste recesiunea care fusese anticipata, dezechilibrul extern s-a mai domolit, iar analistii par sa fie de acord ca va urma o noua perioada de intarire a dolarului, care la randul ei va calma preturile la energie si materii prime.
Pe malul cestalalt al Atlanticului lucrurile nu stau deloc mai bine. Cresterea economica s-a incetinit, iar unele tari ale Uniunii Europene deja sunt in recesiune. Cum nimic nou nu este sub soare, guvernele prefera sa arunce vina asupra Bancii Centrale Europene - preocupata, firesc, de rata foarte inalta si in crestere a inflatiei - in loc sa adopte masurile de ordin structural de care tarile europene au atata nevoie daca isi doresc intr-adevar sa fie in stare sa faca fata competitiei la nivel mondial.
In acest context atat de agitat, economia romaneasca este un paradox greu de evaluat. Cresterea economica ramane fulminanta, chiar daca motorul principal este in continuare cererea interna; deficitul extern nu da semne de domolire, dar investitiile straine acopera o parte mai insemnata decat au facut-o in 2007 - si asta chiar daca salariile au crescut cu peste
22 la suta in ultimele 12 luni; cresterea anuala a creditului neguvernamental s-a mai domolit putin in iulie, dar la o rata de crestere anuala de aproape 56 la suta este jenant sa pronunti cuvantul "incetinire"; venitu
