O companie germană de armament, Heckler & Koch , este anchetată de Parchetul din Stuttgart, fiind suspectată că i-a furnizat arme regimului fostului lider libian Muammar Gaddafi, relatează NewsIn, citând Der Spiegel.
În luna august, în timpul violenţelor din Libia, zeci de puşti de asalt G36KV, produse de H&K şi proiectate special pentru operaţiuni speciale, au fost descoperite de rebeli în baza Bab al-Aziziyah, fieful lui Gaddafi din Tripoli, relatează Der Spiegel.
Armele se aflau încă în lăzi atunci când au fost găsite.
Transferul unor astfel de arme către Libia este interzis de legea din Germania.
Autorităţile verifică dacă aceste arme fac parte dintr-un transport de 608 puşti de asalt G36K şi 500.000 de gloanţe, care a primit aprobare pentru a fi trimis, în 2003, Ministerului egiptean al Apărării.