Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E-Star mai dă o palmă autorităţilor municipale

Publicat in Magazin Salajean, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Oficialii companiei E-Star Alternativ Nyrt. din Budapesta aruncă întreaga vină pentru situaţia existentă pe municipalitate, acuzând-o, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că „nu şi-a respectat mai multe angajamente luate, contracte încheiate şi propriile hotărâri de consiliu”.

Ba mai mult, susţine sursa citată, „în loc să-şi respecte obligaţiile contractuale şi să cumpere reţeaua de conducte de termoficare la preţul negociat de comun acord – o sumă mult mai mică decât cea cu care E-Star a fost obligată în 2010 să achiziţioneze aceste active, municipalitatea a încercat în cinci rânduri să obţină gratis bunurile E-Star, prin proceduri judiciare în regim de urgenţă”.

Cei de la E-Star spun că partea zălăuană este cea care nu şi-a respectat promisiunile şi angajamentele asumate pe parcursul încheierii contractului de concesiune. Mai exact, susţin reprezentanţii firmei din Budapesta, respectivul contract a încetat pentru că Uzina Electică, aflată în proprietatea exclusivă a municipalităţii, a reziliat, în mai 2012, „în mod ilicit”, contractul de furnizare a energiei termice încheiat pe cinci ani cu Distriterm, firmă la care municipalitatea deţine 49 la sută din acţiuni. În aceste condiţii, Distriterm a rămas fără furnizor de energie termică şi a fost nevoit să anunţe că, în aceste condiţii, îi este imposibil să respecte contractul de concesiune.

Potrivit comunicatului de presă, deşi în contract se precizează că magistrala dintre Kaufland şi cartierul Brădet constituie bun de preluare şi poate ajunge în proprietatea municipalităţii în schimbul unei compensaţii, oficialii locali nu au făcut niciun demers în acest sens. „E-Star stă nedumerită în faţa afirmaţiei cum că municipalitatea a aflat abia în martie 2013 că trebuie să cumpere magistrala”, se mai arată în comunicat.

comments

Oficialii companiei E-Star Alternativ Nyrt. din Budape

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°