Orice persoană (fizică sau juridică) care introduce mărfuri din afara Uniunii Europene are obligaţia să le prezinte la biroul vamal de intrare în Comunitate şi să îndeplinească formalităţile vamale necesare, respectiv să depună o declaraţie vamală împreună cu documentele însoţitoare ce susţin informaţiile din declaraţie, potrivit unui comunicat de presă.
Întrucât fiecare oră de întârziere în vamă costă, organul vamal se află automat într-o poziţie de forţă, prin urmare, în practică, sugestiile de modificare a declaraţiilor vamale emise de către acesta sunt acceptate.
Pot fi cazuri pertinente, când informaţiile din documentele comerciale ce însoţesc marfa (de ex.factura, document de transport) nu coincid cu cele declarate în declaraţia vamală. Este normal ca astfel de erori să fie corectate de către declarant, deoarece elementele din declaraţia vamală trebuie să corespundă cu cele din documentele ce însoţesc marfa.
Există însă cazuri când inspectorul vamal solicită modificarea unor elemente din declaraţia vamală cu consecinţe majore asupra taxelor vamale sau măsurilor comerciale aplicabile, cum ar fi clasificarea tarifară a mărfurilor.
Acceptarea unei declaraţii vamale nu înseamnă că autorităţile vamale nu pot controla ulterior acurateţea informaţiilor declarate.
F. A. Orice persoană (fizică sau juridică) care introduce mărfuri din afara Uniunii Europene are obligaţia să le prezinte la biroul vamal de intrare în Comunitate şi să îndeplinească formalităţile vamale necesare, respectiv să depună o declaraţie vamală împreună cu documentele însoţitoare ce susţin informaţiile din declaraţie, potrivit unui comunicat de presă.
Întrucât fiecare oră de întârziere în vamă costă, organul vamal se află automat într-o poziţie de forţă, prin urmare, în practică, sugestiile de modificare a declaraţiilor vamale emise de către acesta sunt acceptate