Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clara Vodă, de trei ori mamă pe ecranele Berlinalei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 februarie 2010 ·

STAR. Actriţa a preluat roluri de mamă în trei dintre cele patru filme româneşti prezentate zilele acestea la Festivalul Internaţional de Film, iar jocul ei a fost remarcat de public şi critica de specialitate. Sursa: EPA

Adevăratul star al României la Berlinală este actriţa Clara Vodă, care are câte un rol în trei dintre cele patru producţii româneşti proiectate zilele acestea la Berlin şi care a impresionat cu prestaţia ei publicul şi presa internaţională.

În filmul „Eu, când vreau să fluier, fluier”, aflat în competiţia de lungmetraje, a preluat rolul unei mame plecate în Italia, care-şi lasă copiii în ţară şi îi revede după opt ani, când unul dintre ei este la închisoare.

„Vodă este excelentă în rolul mamei, întâlnirile dintre aceasta şi fiul ei sunt punctele culminante al filmului”, scrie publicaţia americană „Screen”. Clara Vodă este de trei ori mamă pe ecranele Berlinului, iar în Berlin chiar de patru ori.

În „Derby”, al lui Paul Negoescu, ea interpretează o mamă şi o gospodină relaxată, în „Colivia” lui Adrian Sitaru - o mamă şi o soţie „ca la carte”, care munceşte toată ziua, asigurându-i soţului hrană şi haine curate, dar care, în pofida primei impresii, e creierul casei.

Ambele scurtmetraje concurează pentru Ursul de Aur. În „Derby” apare alături de Bogdan Vodă, soţul ei în realitate, iar în „Colivia” - alături de fiul ei real, Vlad. Clara şi familia ei, prezenţi cu toţii la festival, reprezintă o premieră a Berlinalei.

Eşti de trei ori pe marele ecran. La conferinţele de presă însă nu te-am văzut foarte des...

Sunt două evenimente inedite. Unul este apariţia mea în cele trei filme, iar al doilea este că într-un film joc cu fiul meu, cu Vlad, şi într-unul cu soţul meu, Bogdan. Suntem toată familia. Nu ştiu cât de des se întâmplă să fie o familie întreagă pe marele ecran. @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°