Gelozia extremă a împins-o pe femeie la acest gest, mai ales că cei doi erau băuţi. Aceasta este cercetată pentru tentativă de omor.
Florin Zaharia, în vârstă de 31 de ani, din Nicoreşti, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat în spate. Cea care a băgat cuţitul în el este chiar concubina sa, cu care trăieşte de cinci ani de zile. Motivul atacului: băutura şi gelozia.
"Am fost invitaţi la sora şi cumnatul ei. La un moment dat am zis că era mai bine dacă eram cu sora ei. La un moment dat m-a înjunghiat. O iert, dar mă despart de ea", spune victima.
Acesta a fost adus în stare gravă la spital, dar starea lui de sănătate este stabilă în acest moment.
"Concubina, cu un simţ al proprietăţii dezvoltat peste măsură a scos cuţitul şi l-a înjunghiat pe tânăr. E bine să nu spui ce gândeşti. E bine să-ţi ţii gura", spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă.
"Pe fondul consumului de alcool bărbatul a fost înjunghiat. Concubina este cercetată acum pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor", spune Ştefan Căpătan,purtător de cuvânt IPJ.