Si totusi, astfel de oameni decideau totul. E si trist, pe cit e de caraghios... Din cind in cind, citesc, necontenind sa ma minunez, unele carti propagandistice aparute in anii '50. Se stie bine, pe atunci poporul nu doar ca practica, terorizat, tactica strutului, ci se bucura de toate promisiunile aparatului propagandistic prin reprezentantii lui. De calatorit o facea, fireste, tot prin acesti reprezentanti. Mi-a cazut in mina o carte de calatorii a unuia dintre cei mai inversunati politruci ai acelor ani: Nicolae Moraru. Ea se intituleaza In lumea contrastelor si consemneaza voiajul propagandistului in Brazilia si Argentina, tari care nu adoptasera, spre ghinionul lor, sistemul comunist. Activist cu vechi state de functii, functionar in Ministerul Artelor, autor, alaturi de Aurel Baranga, al unei piese de teatru, Pentru fericirea poporului, si al unui articol de rasunet in epoca, Lupta lui I.L. Caragiale pentru o arta consecvent realista, el se afirma ca unul dintre ideologii literari de seama ai partidului. Prefetele sale la editii cenzurate din Eminescu, in care il considera pe poet un realist socialist fruntas, dar si alte ispravi ticaloase, confirma faptul ca individul este unul dintre zelosii implementarii ideologiei comuniste pe tarim literar. Nu-i bai, ca sfinta nesimtire favorizeaza amnezia, astfel incit in 1972 ipochimenul scoate un volum de nuvele intitulat senin Constiinte curate. Asa cum era firesc in cazul unui "autodidact" care, gratie competentelor sale multilateral subdezvoltate, a ocupat si catedre universitare, cartea gilgiie la fiecare pagina de limbajul de lemn specific epocii. Nu e vorba despre un stil constiincios insusit, ci de limitele evidente ale unei gindiri ce nu poate functiona pe cont propriu si care nu percepe lumea decit incadrind-o in niste sabloane reductioniste. Cifrele abunda in prezentarea Braziliei si a Argentinei, caci comuni