Ioana Parvulescu nu are pereche pe piaţa eseului nostru literar. Oricare dintre noi, cei din generaţiile '80, '90, '2000, poate fi cuprins intr-o serie sau alta de istorici sau critici literari, de teoreticieni, comparatişti, politologi. Ioana, ca Patapievici sau Mircea Cărtărescu, are lumea ei, cu totul şi cu totul aparte. Eseul ca teleportare Ioana Parvulescu nu are pereche pe piaţa eseului nostru literar. Oricare dintre noi, cei din generaţiile '80, '90, '2000, poate fi cuprins intr-o serie sau alta de istorici sau critici literari, de teoreticieni, comparatişti, politologi. Ioana, ca Patapievici sau Mircea Cărtărescu, are lumea ei, cu totul şi cu totul aparte. Sigur, la rigoare, cand ii vezi nesaţiul pentru Romania regală, de la junimism şi Claymoor pană la generaţia lui Mircea Vulcănescu, o situezi numaidecat in descendenţa acelui mare degustător de hedonism arhivistic şi pitoresc politico-social, care a fost Zigu Ornea. Dar talentul Ioanei bate mai departe de simpla istorie literară, chiar şi făcută cu farmec, sagacitate şi apetit detectivistic.
Fire de artist - poetă şi prozatoare in adolescenţă - germanist care a tradus Călătorul heruvimic al lui Angelus Silezius, devoratoare de romane rafinate, cu palimpsest, eros metafizic şi calofilie subtilă ca eterul, Ioana Parvulescu face din Bucureştii veacului 19, din Negruzzi, Maiorescu, Odobescu sau Veronica Micle intre Eminescu şi Caragiale, ca şi din jurnalele lui Eliade, Ionescu, Jeni Acterian şi Sebastian, din memorialistică, volume de corespondenţă sau călătorie, un seducător, luxuriant şi aiuritor puzzle de etnopsihologie, sociologia creaţiei, istorie socială şi evoluţia mentalităţilor.
Cum se iubea, cum se petrecea şi cum se coresponda in viaţa literară a Romaniei monarhice, cum erau vacanţele, viaţa parlamentară, gazetăria, cutumele salonarde, şcoala, ludicul şi micile industrii magnetizan