Dupa ce au anuntat saptamana trecuta ca lanseaza un program educational, sefii Bursei din Sibiu (Sibex) spun ca vor sa atace aproape tot mediul universitar romanesc, avand deja discutii si parteneriate cu universitati si companii financiare din Sibiu, Cluj, Timisoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Constanta sau Ploiesti.
„Intentia noastra este sa prezentam oferta bursei din Sibiu la peste 100.000 de studenti in urmatorii doi ani”, a declarat, intr-un comunicat de presa, Ovidiu Petru, directorul general Sibex
Proiectul educational “Academia Bursiera”, demarat de Sibex, a continuat cu al doilea eveniment educativ. Seminarul a fost organizat in parteneriat cu IFB Finwest si Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor din Universitatea de Vest din Timisoara si s-a derulat sambata, 16 februarie, in prezenta a peste 100 de studenti, masteranzi si doctoranzi dar si investitori de pe piata de capital.
Pe langa prezentari sustinute de oficialii Universitatii de Vest, Sibex si IFB Finwest, participantii au asistat si la un seminar de analiza tehnica aplicata, sustinut de dr. Mircea Dologa, specialist international in piete derivate, trader si trainer in Romania. Citeste si:Sibex isi tripleaza volumele pe aur in luna care a dat palpitatii investitorilor in metalul pretiosSibex vrea sa isi tripleze volumele in al doilea trimestruSibex vrea sa imparta incasarile cu market makerii
“Numarul mare de studenti prezenti a fost o adevarata surpriza, mai ales ca erau in vacanta, iar saptamana urmatoare incepeau examenele. Interesul a fost evident, prin prisma intrebarilor puse. Cele mai frecvente erau cu privire la subiectele practicarii profesiei de trader si investitor: metodologia detailata a tehnicilor de tranzactionare, protectia capitalului tranzactionat si mai ales marimea, potentialul de profit”, a declarat Mircea Dologa.
Programul educatio