Gigantul Gazprom a început construcţia gazoductului Nord Stream ce urmează să lege Rusia de Uniunea Europeană trecând prin Marea Baltică, a anunţat agenţia RIA Novosti citând oficiali ai companiei de stat.
La ceremonia de inaugurare, care va avea loc joi, va participa şi preşedintele rus Dmitri Medvedev.
Proiectul vizează construcţia a două conducte de 27,5 miliarde de metri cubi pe an fiecare, ce vor aduce gaze ruseşti în Germania, pe sub Marea Baltică.
Gazoductul cu o lungime de 1.220 kilometri va lega oraşul rus Vâborg de oraşul german Greifswald traversând apele teritoriale ale Rusie, Finlandei, Suediei, Danemarcei şi Germaniei. Costul final al proiectului, la care participă alături de Gazprom germanii de la E.On Ruhrgas şi BASF-Wintershall, se va ridica la 7,4 miliarde de euro.
Premierul Vladimir Putin a declarat anterior că livrările de gaze ruseşti în Europa prin conducta Nord Stream vor începe în toamna anului viitor.
„În mai 2011, construcţia va fi finalizată pe segmentul maritim şi pe cel terestru din Germania şi Rusia. Gazele vor începe să curgă în septembrie“, a spus Putin la o întâlnire cu Marcel Kramer, CEO al companiei olandeze Dutch Gasunie, care deţine 9% din proiect.
Un sfert din gazul consumat în Uniunea Europeană vine din Rusia, aminteşte AFP.