Mulţi dintre cei care vor să-şi pună mintea la contribuţie preferă să-şi ocupe timpul liber cu dezlegarea unor jocuri, deseori cu un grad de dificultate ridicat. Destul de multe persoane îşi petrec o parte a timpului liber încercând să rezolve jocuri logice. Cei dornici de performanţe sunt însă foarte puţini.
Marius merge în fiecare zi la serviciu cu metroul. La cei 28 de ani ai săi, bărbatul se declară un mare amator de jocuri logice, preferându-l în special pe cel care, în ultimii ani, a făcut furori - sudoku. „De prin 2006 încoace am luat «virusul» ăsta", povesteşte Marius, care lucrează în contabilitate. „La început, nu ştiam ce înseamnă sudoku. Am încercat să dezleg un careu din pură curiozitate. Când am văzut că pot, am mai încercat. Iar grilele pe care le alegeam erau din ce în ce mai dificile", mai spune el. La un moment dat, a început să-şi caute singur careuri de joc.
„Nu mă mai mulţumeam cu ce găseam în ziare şi în reviste. Am început să intru pe internet şi să scot zeci de pagini de jocuri", povesteşte Marius. Cu toate acestea, nu se consideră dependent de sudoku. Tânărul spune că este vorba doar despre un hobby, pe care nu intenţionează să-l ducă la nivel de performanţă. „Mi-ar fi puţin peste mână să mă înscriu în vreo asociaţie sau să merg la vreun concurs. Nu am timp de aşa ceva şi, până la urmă, pentru mine e doar o modalitate distractivă şi, din punctul meu de vedere, bună pentru creier de a-mi petrece timpul liber", spune acesta.
Pasionat de mic copil
Spre deosebire de Marius, Stelian-Radu Cacuci dedică mult mai mult timp pasiunii sale pentru jocurile logice. Le-a descoperit în urmă cu aproximativ cinci ani. „Până în 2005-2006, eram compunător de cuvinte încrucişate şi de enigmistică. La 12 ani, în 1977, am publicat primul careu de cuvinte încrucişate în ziarul «Crişana» din Oradea, iar un an mai târziu am debu