În prima jumatate a secolului al V-lea, Imperiul Bizantin s-a confruntat cu una din cele mai mari primejdii din istoria sa: invazia hunilor.
Stabiliti în Câmpia Pannonica la sfârsitul secolului al IV-lea, hunii au pus bazele, în jurul anului 400, unei puternice confederatii etnice, supuse hegemoniei lor, care, timp de o
jumatate de secol, s-a manifestat ca cea mai redutabila forta militara a continentului, actionând eminamente distructiv. Sub conducerea regelui Attila, hunii vor declansa, în deceniile 4 si 5 ale secolului al V-lea, seria devastatoarelor lor campanii militare împotriva Imperiului Bizantin, pustiind cumplit provinciile bizantine de la sud de Dunare.
Un adversar periculos si inflexibil
Cu atât mai grav se arata pentru Bizant pericolului hun, cu cât, pe plan intern, imperiul era macinat de o puternica criza politica si militara, ce s-a manifestat pe toata durata îndelungatei domnii a împaratului Theodosios II (408-450).
Devastatoarele invazii hune la sud de Dunare din anii 434, 441-442 si 447-448, îndeosebi ultima, în cursul careia hoardele barbare au înaintat pâna în Grecia, la Themopylle, si pâna în Chersonesul Thracic, pe litoralul Propontidei (Marea Marmara), au adus Imperiul Bizantin în pragul colapsului. Tributului platit de imperiu, mereu sporit de pretentiile regelui hun - 700 de livre aur în 434 (c.229 kg); 2.100 livre în anul 442 (c.686,7 kg); 2.100 livre în anul 448 plus alte 6.000 livre (1.962 kg), tributul restant, şi se adauga riscul unor însemnate pierderi teritoriale, mai ales dupa campania din 447-448, când Attila a pretins sa-i fie cedat sub stapânirea directa un teritoriu cuprins între Dunare, la nord, aliniamentul Novae (Svistov)-Naissus (Niş), la est, si, foarte probabil, de râul Margus (Morava), de la Naissus la confluenta cu Dunarea, din amonte de Viminacium (Kostolac), la sud. În acelasi timp, teritor
