Poate că avem nevoie, încontinuu, de ceva care să ne oblige să vrem să ne autodepăşim. Întotdeauna, alt scop în viaţă. În funcţie de vârste, de sentimente, de ultimele tendinţe apărute pe marile scene. Da, luăm la rând toate criteriile posibile şi, uneori fără să realizăm, ne construim în minte şi în suflet noi idealuri, noi repere, noi iluzii.
Când suntem foarte mici, cele mai mari probleme pe care trebuie să le suportăm se învârt în cercul naiv al jucăriilor şi al plimbărilor lungi prin parc. Apoi, parcurile ne rămân mici, jucăriile îmbătrânesc lângă noi şi următoarea etapă ne obligă să găsim un alt unghi prin care să privim înainte. Grădiniţa, grupa mică, grupa mijlocie, grupa pregătitoare, pe toate vrem să le trecem cu bine, să luăm buline albastre de la doamna educatoare, să ne împrietenim cu colegii cu care împărţim frăţeşte atenţia celor din jur, vrem să fim buni în ceea ce facem, ca să fie şi ai noştri mândri, ca să se poată lăuda cu reuşitele noastre de copilărie aproape târzie. Urmează şcoala. Debutează banal, ca un joc cu prea multe reguli şi totuşi, pe măsură ce trec anii, ni se aduc dovezi clare că aceasta e, de fapt, prima perioadă complicată a vieţii de om mic care devine om mare, o perioadă care ne marchează şi ne pregăteşte pentru ce urmează. Aşa, ca de nicăieri şi ca dintotdeauna, apar alte scopuri pentru noi, elevii de serviciu: notă mare la matematică, planşe frumoase la desen, comunicare bună cu colegul de bancă, pauze de care să ne bucurăm cum trebuie, festivitatea de la începutul anului, profesori mulţumiţi de atenţia pe care le-o acordăm. Facultatea? Scopuri asemănătoare, specializate însă pe o anumită arie de cunoştiinţe, scopuri tratate cu răceala maturităţii pe care mulţi dintre noi vor să dea impresia că au cunoscut-o devreme şi că, prin urmare, o stăpânesc fără greşeală.
Nici nu ne dăm seama când începe viaţa cu adevărat. N