Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroporturi din România, închise

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Nicio aeronavă nu decolează sau aterizează azi la Cluj, Târgu Mureş, Suceava, Iaşi şi Bacău, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Arad şi Timişoara din cauza norului de cenuşă care a ajuns în nord-vestul şi nordul ţării în această dimineaţă şi va acoperi în totalitatea România. Spaţiul aerian din ţara noastră va fi închis astăzi, începând cu ora 18.00. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Aeroporturile din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş au fost închise azi-noapte, iar cele din Suceava, Iaşi şi Bacău azi la ora 07:00, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Marin Anton, citat de Mediafax.

Azi la ora 9:00 aeroporturile de la Arad şi de la Timişoara au fost închise. Iar la ora 12:00 s-a închis şi cel de la Sibiu.

Peste o sută de curse interne şi internaţionale au fost anulate. Pe Henri Coandă au fost anulate 130 de curse, iar pe Aeroportul Aurel Vlaicu, 22 de curse. Potrivit Ministerului Transporturilor, spaţiul aerian rămâne închis până mâine, la ora 12.00.

O soluţie pentru pasagerii curselor anulate este transportul cu autocarul. Compania de transport Eurolines a anunţat, astăzi, că a suplimentat cursele din România către Marea Britanie, Austria, Italia, Spania, Germania, Elveţia, Belgia şi Ungaria. "Începând cu această seară, ora 22:00, vor pleca autocare spre Londra, Bruxelles, Viena, Budapesta, Frankfurt şi Munchen", se anunţă într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.

Aniversări, nunţi şi concursuri ratate

Peste 5.000 de pasageri aşteaptau, ieri, să decoleze de pe Otopeni şi Băneasa.

Zborul de joi al Tarom, de la ora 17.20, către Bruxelles a fost anulat în ultima clipă. „Ne-au redirecţionat către un zbor de azi (n.r. – ieri), la 7.20, care s-a anulat şi el şi ne-au re-reprogramat pentru ăsta de 17.20. Mergem la nunta fiicei mele şi sper să ajungem până mâine. Altfel, o văd mireasă doar în poză... Acu’ aşteptăm”, se pl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°