De câteva zile, mai ales de când lupta pentru putere între ţiganii rromi s-a mai domolit, sau cel puţin televiziunile au scos-o din calculul de rating, de când DD n-a mai apărut cu „trasoarele” lui despre Elodia, de când au început să-l judece pe Vişinescu, a reapărut discuţia despre câinii comunitari. Ca de obicei, tabere „pro” şi „contra”, discursuri sforăitoare acuzaţii şi, în rest... nimic. Am văzut şi eu tragica situaţie a copilului mort, muşcat de câini. Dincolo de tragismul situaţiei, mă mir că nu i se fac funeralii naţionale, la câtă „audienţă” i-au acordat televiziunile. Am înţeles că acest copil ar fi intrat nesupravegheat pe o proprietate privată. Este una din miile de victime ale unui sistem public dominat de dispreţ şi nepăsare. Şi femeia care moare de septicemie după naştere şi cei care-şi pun capăt zilelor pentru că au ajuns la limita suportării traiului zilnic, fără loc de muncă, fără bani şi bătrânii rămaşi pe drumuri după ani în care au „cotizat” la stat, toţi fac parte dintre victimele unui sistem democratic. Aud că după ce doar Ceauşescu şi soţia au murit condamnaţi pentru genocid, se mai instrumentează un proces, al unui fost comadant de închisoare, etichetat ca „torţionar”. Aş întreba şi eu ca un cetăţean, oare doar Vişinescu şi câinii sunt problemele de azi? În privinţa câinilor, povestea e veche de când urbanizarea. Toate oraşele României sunt „dotate ” cu periferii rurale, unde oamenii au câini în curte. Creştini cu frica lui Dumnezeu, când căţeaua, „proprietate personală” mai „păcătuieşte” cu dulăul de prin vecini, proprietarii aleg „să dea o şansă” micilor vietăţi, „aruncându-i” la periferiile oraşelor, unde, printr-o luptă pentru supravieţuire prin rampele de gunoi, acestea ajung dulăii agresivi de azi. Cred că asta e problema cu înmulţirea lor necontrolată, în ciu