Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo îşi cheamă suporterii la derby » Lume, lume, HAI LA FOTBAL

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 20 februarie 2010 · ·

Ultraşii dinamovişti au împînzit Bucureştiul cu postere prin care cheamă lumea la stadion duminică seara

"Fără suporteri, fotbalul nu are farmec. Cînd ei nu cîntă, parcă e un meci amical. Veniţi la stadion, fiţi alături de noi!", e mesajul lui Claudiu Niculescu înaintea partidei cu Universitatea Craiova. Deşi au avut multe nemulţumiri în tur, cînd şi-au vărsat furia atît asupra jucătorilor, cît şi a conducerii, fanii au făcut primul pas spre împăcare.

Au creat postere speciale cu mesajul "Veniţi înapoi acasă!", pe care le-au răspîndit prin tot Bucureştiul, în intersecţii, staţii de metrou sau de RATB, în speranţa că arena va fi arhiplină duminică, de la 19:30, cînd în vizită vin rivalii din Bănie.

Pînă aseară, se vînduseră circa 500 de bilete, dar oficialii se aşteaptă ca suporterii să-şi achiziţioneze tichete azi şi mîine. "Vrem să-i readucem pe oameni alături de noi prin victorii, iar ca să obţii succese e nevoie de sprijinul galeriei! Abia aştept să ne bucurăm împreună", a spus şi Andrei Cristea.

3.100 e media spectatorilor lui Dinamo la meciurile de acasă. Roş-albii sînt pe locul 14 la acest capitol, depăşindu-le doar pe Bistriţa (2.900), Alba Iulia (2.700), Urziceni (2.600) şi Curtea de Argeş (1.400)

"Mi-aduc şi acum aminte cu emoţie de meciurile în care nu aveai unde să arunci un ac în ! Asta îmi doresc, să văd din nou atmosfera pe care numai dinamoviştii ştiu să o facă"

Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo

Lopes încă o săptămînă

Cum perioada de transferuri în România s-a prelungit pînă pe 25 februarie, dinamoviştii au transmis Cordobei că aşteaptă şi săptămîna viitoare un răspuns în privinţa lui David Lopes. Fundaşul de 27 de ani poate fi legitimat şi după această perioadă, fie prin Dinamo II, fie ca jucător liber de contract, dacă spaniolii îi reziliază contra

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 58 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°