Mai multe instituţii de presă ruse se aflau vineri într-o situaţie stânjenitoare, după ce au anunţat, în urma "unei erori tehnice", numirea lui Serghei Sobianin, directorul de cabinet al premierului Vladimir Putin, în postul de primar al Moscovei, relatează AFP, potrivit Mediafax.
În jurul orei locale 7.00 (6.00, ora României), postul naţional de televiziune, Rossiya-24, iar ulterior postul de radio Vesti-FM, au anunţat că preşedintele Dmitri Medvedev a numit un nou primar, în locul lui Iuri Lujkov, destituit la sfârşitul lui septembrie, după ce a condus Primăria capitalei ruse timp de 18 ani.
Câteva minute mai târziu, agenţia Interfax a reluat anunţul, publicând o informaţie urgentă, după care a retractat, o oră mai târziu, afirmând că este vorba despre o "eroare tehnică" din partea postului de televiziune Rossiya-24.
"Textul a fost publicat din eroare pe portalul de informaţii şi a fost citat, ulterior, la ora 7.00 în jurnalul (postului de radio) Vesti-FM", a declarat, pentru agenţia Itar-Tass, un oficial al postului de televiziune.
Partidul la putere, Rusia Unită, a desemnat patru candidaţi la postul de primar al Moscovei, dintre care Medvedev urmează să aleagă unul, în zilele următoare. Sobianin, în vârstă de 52 de ani, este favoritul, potrivit presei ruse.
Agenţiile de presă şi posturile de televiziune din Rusia sunt, în mare parte, controlate de stat.
Mai multe instituţii de presă ruse se aflau vineri într-o situaţie stânjenitoare, după ce au anunţat, în urma "unei erori tehnice", numirea lui Serghei Sobianin, directorul de cabinet al premierului Vladimir Putin, în postul de primar al Moscovei, relatează AFP, potrivit Mediafax.
În jurul orei locale 7.00 (6.00, ora României), postul naţional de televiziune, Rossiya-24, iar ulterior postul de radio Vesti-FM, au anunţat că preşedintele Dmitri Medvedev a numit un nou primar,