Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concertul The Animals&The Troggs din 26 februarie, reprogramat în show-uri distincte - VIDEO

Publicat in Mediafax, luni 25 februarie 2013 ·

Concertul pe care trupele The Animals şi The Troggs urmau să-l susţină pe 26 februarie, în Hard Rock Cafe din Bucureşti, a fost reprogramat sub forma a două spectacole distincte, pe 12 şi 23 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Programul evenimentului a fost modificat întrucât unul dintre membrii trupei a anunţat în ultimul moment că nu mai poate ajunge pe 26 februarie la Bucureşti, se mai spune în comunicat.

Rock Events şi Rock Artist Management vor aduce legendarele trupe în Hard Rock Cafe, în cadrul a două concerte speciale. Astfel, The Troggs va susţine un show în data de 12 mai, iar The Animals &Friends se întoarce pe scena din Bucureşti pe 23 mai, în Hard Rock Cafe, alături de invitaţi speciali.

Biletele achiziţionate pentru data de 26 februarie vor fi valabile pentru ambele concerte programate şi vor beneficia de cele mai bune locuri.

Cei care doresc să returneze biletele cumpărate online sau de la Hard Rock Cafe pentru concertul din 26 februarie îşi pot recupera banii de la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate, începând cu data de 4 martie.

Biletele pentru concertele din 12 şi 23 mai vor fi disponibile la Hard Rock Cafe, începând cu data de 4 martie, la următoarele preţuri: 60 de lei (cu loc) - până în ziua concertului, 40 de lei (în picioare) - până în ziua concertului, 50 de lei în picioare şi 80 lei cu loc - în ziua concertului.

The Troggs, una din cele mai mari trupe britanice ale anilor '60, este celebră, printre altele, pentru hitul "Love is all around", de la a cărui lansare s-au împlinit, anul acesta, 45 de ani. Printre celelalte hituri ale formaţiei se numără "With A Girl Like You", "I Can't Control Myself", "Anyway That You Want Me", "Give It To Me".

Supranumiţi "pionieri ai punk rock-ului britanic", membrii The Troggs au continuat să concerteze în stilul propriu, lipsit de compromi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 30 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 41 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 27 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 53 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 54 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°