Reprezentanţii Asociaţiei Salariaţilor Romlag, care deţine 75,39% din capitalul producătorului braşovean de cuzineţi, bucşi şi semiinele, au depus ieri petiţii la sediile mai multor instituţii ale statului. Cătălin Răchieru, reprezentantul salariaţilor, ne-a declarat, ieri, că „am depus petiţii la Garda Financiară, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la Secretariatul General al Guvernului”.
Muncitorii protestează de mai bine de o lună în faţa societăţii, nemulţumiţi de situaţia financiară a companiei. Ei au aflat că în curând, pentru achitarea datoriilor acumulate, vor fi scoase la vânzare anumite active ale societăţii. Oamenii spun că administratorii fabricii sunt singurii vinovaţi pentru situaţia în care s-a ajuns. Muncitorii cred că administratorii societăţii nu au plătit ani la rând asigurările medicale şi contribuţiile la fondul de pensii. Majoritatea angajaţilor lucrează de o viaţă în societatea braşoveană şi se tem că vor ajunge pe drumuri.
Romlag SA, producător de lagăre de alunecare, semicuzineţi, bucşe, semiinele axiale şi rondele, s-a desprins, în 1996, din societatea Rulmentul SA, fiind scoasă la privatizare. Ea a fost cumpărată de PAS Romlag, care deţine 75,38% din capitalul social, în timp ce SIF Transilvania deţine 22,84% din societate, restul de 1,77 de procente fiind deţinute de persoane fizice.
Potrivit sindicaliştilor, Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Salariaţilor Romlag, denumire luată de PAS în 1998, şi-a continuat ilegal activitatea încă din 2001, când ar fi trebuit să aibă loc o adunare generală pentru alegerea unui nou Consiliu de Administraţie.
Între timp, după decesul preşedintelui asociaţiei amintite, vicepreşedinta acesteia, Roxana Delast Voinea, a votat în toate adunările generale ale acţionarilor societăţii în numele asociaţilor fostului PAS fără a avea, însă, mandat din partea acestora. Sindic