Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a eşuat oferta celei mai mari companii din România

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 iulie 2011 ·

Ministerul Economiei şi intermediarii ofertei publice nu au reuşit să găsească cumpărători pentru cel puţin 80% din acţiunile Petrom scoase la vânzare, în ultimele două săptămâni. Sursa: ARHIVA EVZ

Astfel, oferta nu poate fi închisă, iar guvernul urmează să reia ulterior procesul.

"Zvonurile care circulă în piaţă indică faptul că oferta a eşuat, întrucât investitorii au subscris mai puţin de 50% din acţiuni, faţă de minimum 80% cât prevedea oferta pentru a se închide cu succes", a declarat Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, pentru Capital.ro.

Ministerul Economiei spune, într-un comunicat, că faptul că gradul de subscriere nu a ajuns la nivelul dorit "nu înseamnă că anumite ţinte nu au fost atinse".

Investitori exagerat de prudenţi

La rândul său, consorţiul care a intermediat oferta a venit cu explicaţii ale acestui eşec. John Porter, managing director Renaissance Capital, consideră că tranzacţiile au fost îngreunate de condiţiile dificile ale pieţei.

"Condiţiile dificile de pe pieţele internaţionale şi înrăutăţirea lor pe parcursul procesului de marketing al ofertei Petrom au făcut extrem de dificilă încheierea tranzacţiei", a declarat el, într-un comunicat.

În acest context, apetitul la risc al investitorilor, mai ales pentru pieţe de capital cu care nu sunt familiarizaţi, este destul de limitat, a mai spus Porter. Acesta se arată încrezător că oferta Petrom va putea fi încheiată cu succes atunci când condiţiile de piaţă se vor stabiliza. Rareş Nilas, directorul executiv al BT Securities, a pus şi el pe seama volatilităţii pieţei prudenţa exagerată a investitorilor.

Procesul de vânzare a pachetului de 9,84% din OMV Petrom va fi reluat ulterior, în funcţie de evoluţia pieţelor, spune Ministerul Economiei. "OMV Petrom SA este o companie extrem de valoroasă pentru R

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 49 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 52 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 32 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°