Criza din Europa, tensiunile politice interne şi modul în care a fost tratată criza de către decidenţii de politici monetare şi fiscale au determinat continuarea trendului de scădere a investiţiilor străine în 2012, până la 1,6 mld. euro, minimul ultimilor zece ani, consideră analiştii.
"După părerea mea, continuarea trendului de diminuare a investiţiilor străine directe a fost determinată, în principal, de deficienţele interne şi doar pe plan secundar de tensiunile şi riscurile din zona euro. Atragerea de investiţii străine directe depinde de mai mulţi factori, în afară de potenţialul de creştere al unei economii, iar România stă bine doar la nivelul costurilor salariale", consideră Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.
Ea a arătat că, din păcate, politica fiscală nu stimulează atragerea de investiţii străine, deoarece nivelul taxelor şi impozitelor nu mai este atractiv, iar birocraţia excesivă, corupţia şi ineficienţa administraţiei publice descurajează potenţialii investitori. Un alt factor negativ este sistemul juridic deficitar şi lipsa unei legislaţii economice eficiente care să reducă infracţionalitatea economică. De asemenea, contracţia consumului intern şi încetinirea sau stagnarea economiei reprezintă un alt impediment în atragerea investiţiilor străine, deoarece este importantă şi existenţa unei pieţe de desfacere pentru produsele fabricate în România, mai ales că avem una dintre cele mai deficitare infrastructuri de transport din UE. "Nu ar trebui să ne mire prea mult această scădere a investiţiilor străine, mai ales că România a pierdut locul 56 dobândit în anul 2011 în topul întocmit de Banca Mondială în binecunoscutul raport anual "Uşurinţa de a face afaceri" (Ease of doing business"), România situându-se pe poziţia 72 în 2012 şi 2013, fapt ce a descurajat în continuare intrările de capitaluri pe termen lung", a mai sp