Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Mititelu, finanţatorul Universităţii Craiova/''M-am gândit că este mai bine să mă retrag din fruntea clubului''

Publicat in Adevarul, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Adrian Mititelu a anunţat în această seară că este dispus să cedeze acţiunile echipei suporterilor şi municipalităţii. Finanţatorul a declarat că îşi doreşte din tot sufletul ca Universitatea Craiova să redevină din nou echipa de suflet a oltenilor.

Finaţatorul Universităţii Craiova a luta această decizie după ce s-a întâlnit cu Lia Olguţa Vasilescu, primarul oraşului. ''M-am gândit că e mai bine să mă retrag din fruntea clubului. Sunt dispus să cedez majoritatea acţiunilor Universităţii Craiova către mai multe componente legate de oraş, către municipiu, către judeţ, către o asociaţie a suporterilor care să devină acţionară în cadrul clubului. Toate aceste acţiuni se vor transmite gratuit, iar în momentul în care se va ajunge la o asemenea decizie şi se va lua o hotărâre finală, clubul nu nu va avea niciun leu datorie către stat” a declarat Adrian Mititelu.

Stadion nou pentru o echipă nouă

Municipalitatea vrea să construiască în Craiova pe fonduri europene în locul stadionului Ion Oblemenco un complex similar cu Arena Naţională din Bucureşti. ''Eu sunt foarte optimistă că anul acesta vom înscrie echipa Universitatea Craiova. O să vedem dacă este vorba despre divizia A sau divizia B. Am stabilit la rugămintea suporterilor că ne vom constitui parte civilă în procesul cu federaţia pentru a cere despăgubiri, asta pentru că echipa a fost dezafiliată pe nedrept şi considerăm că cei vinovaţi trebuie să plătească, cu atât mai mult cu cât Consiliul Local are acţiuni, deci prejudiciul ne-a fost adus direct'', a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul oraşului.

În cadrul Adunarii Generale a FRF a hotărât anul trecut, dezafilierea oficială a echipei Universitatea Craiova, cu 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi 5 împotrivă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 44 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 44 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 28 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 10 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°