Un realizator mic şi vocal de televiziune este chemat, acum câţiva ani, în biroul unuia dintre puternicii zilei.

Politicianul îi cere realizatorului să cedeze 51% din televiziune în favoarea soţiei lui, a politicianului, contra unei jumătăţi de milion de dolari care vor veni ulterior, lunar, în televiziune sub formă de venituri din publicitate. Realizatorul dă din colţ în colţ, apoi răspunde că e ca şi cum ai dona o casă în schimbul unor promisiuni de îmbunătăţire ulterioare. Politicianul se enervează: „Adică ce vrei să spui, că am prea multe case?“.

Multe case, soţie, publicitate (de stat?), putere: oricui îi vine în minte numele lui Adrian Năstase, premier PSD în 2002, când Dan Diaconescu, realizatorul mic şi vocal, susţine că s-au întâmplat toate acestea. E numai una dintre poveştile-bombă pe care inventatorul OTV-ului le-a lansat în ultimele zile, în suita de monoloage anti-CNA pornită când funia sancţiunilor acestuia s-a apropiat de parul care ţine loc de antenă de emisie a OTV. Ce rost au toate aceste poveşti?

Mingile de foc lansate de politicieni şi de moguli de primă mărime sunt totuşi periculoase şi aparent inutile: dacă Diaconescu bate câmpii, petardele lui ar putea fi uşor dezamorsate de cei incriminaţi.

Misterul s-ar limpezi uşor dacă acuzaţiile şi aluziile lui Diaconescu ar putea fi dovedite ca adevărate sau false. Dar, în povestirea cu politicianul, soţia, procentele şi casa, apar doar două personaje. Ştim ce susţine că a spus realizatorul, dar celălalt participant la discuţie, politicianul, păstrează tăcerea. El nu o va „rupe“, cum spune un clişeu drag lui Diaconescu şi altora, nici dacă e real, nici, evident, dacă e un personaj imaginar. Suntem legaţi la ochi şi împinşi de la spate prin noua Elodie politico-mediatică. Cui i-ar fi păsat de nişte simpli membri ai CNA şi de problemele lui Dan Diaconescu