Protestul doctoranzilor din Universitatea „Babeş-Bolyai” are ecou. O parte din bursele restante ale tinerilor au fost acordate, iar instituţia de învăţământ ia în calcul posibilitatea prelungirii termenului de susţinere a tezelor. Lucrările doctorale ar putea fi susţinute în 2014.
230 de tineri cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB) care-şi desfăşoară studiile cu burse finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) ar putea să-şi susţină tezele de doctorat în 2014.
Măsura a fost propusă de reprezentanţii UBB, printr-un memoriu, Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), în urma protestului doctoranzilor de la mijlocul lunii martie. Atunci, 10 doctoranzi au ieşit în stradă, nemulţumiţi că nu şi-au primit bursele din luna septembrie 2012. Ei doreau şi amânarea susţinerii tezelor de doctorat cu 6 luni, intervalul în care nu şi-au primit bursele. Ei spun că în acest interval de timp au fost nevoiţi să muncească pentru a putea supravieţui.
"S-au făcut demersuri din partea UBB pentru crearea cadrului legal pentru prelungirea termenului pentru susţinerea tezei de doctorat", a explicat Paul Fărcaş, reprezentantul biroului de presă al UBB, pentru ZIUA de CLUJ. Termenul de susţinere al lucrării doctorale ar putea fi amânat cu 6 luni, adică stabilit pentru 2014. Măsura ar urma să fie luată în discuţie în cadrul întrunirii Consorţiului universităţilor din ţară, care se va derula în 11 aprilie.
"Momentan nu se poate obţine această amânare. E nevoie de o decizie comună a tuturor universităţilor din ţară, dar şi de acceptul Ministerului Educaţiei", a adăugat Fărcaş. Pe de altă parte, doctoranzii din UBB susţin că ei sunt încrezători în decizia luată în urma Consorţiului şi spun că prin protestul lor au dorit să se "solidarizeze" cu instituţia de învăţământ.
"Ne aşteptăm la rezultate, pentru că şi noi am fă