La Odessa, singurul ţărm de unde Eminescu a privit îndelung marea, nu se găseşte un loc pentru bustul poetului naţional al românilor.
În august 1885, Eminescu trimitea o scrisoare prietenului său, Burlă, la două săptămâni după sosirea la Odessa, unde urma o cură de însănătoşire. "Duşmanul cel mare al singurătăţii mele", scria marele poet, "e urâtul. Persoanele care sunt aici nu vorbesc decât ruseşte sau leşeşte... Astfel, deşi nu tocmai vorbăreţ de felul meu, sunt condamnat la un mutism absolut... Vântul şi valurile lacului, cu freamătul lor neîncetat, iată singurul acompaniament al zilelor şi nopţilor care se scurg uniform şi monoton, ca bătăile unui ceasornic de perete. Rogu-te, dar, să nu mă uiţi aici, irosit printre ruşi." Eminescu îi mai scria lui Burlă că are nevoie de 100 de ruble pentru plata tratamentului, a vizei şi a biletului de întoarcere, dar şi a unei camere închiriate vreo două zile, la Odessa, pentru rezolvarea acestor treburi.
ÎN VECINĂTATEA SECURITĂŢII UCRAINENE...
Am vizitat şi noi, iarna aceasta, locurile legate de trecerea lui Eminescu prin Odessa. Primul este casa doctorului Iachimowicz, care l-a consultat şi în sanatoriul căruia a stat o lună şi jumătate, pentru tratament. Al doilea este Hotelul Strasbourg, pe Bulevardul Ecaterina, unde poetul a poposit, în aşteptarea banilor ("nervum rerum gerendarum") de acasă. Clădirea mai există. Se intră printr-un gang într-o curte interioară, ca de han, şi se urcă pe scări de lemn la camerele dispuse de-a lungul unei verande-balcon, lungă, cu podea scârţâitoare, putredă. Construcţia (lipită, surprinzător, de sediul Securităţii Regionale Odessa) nu mai adăposteşte, azi, un hotel, dar ar fi meritat, poate, aşezarea unei plăci comemorative care să menţioneze trecerea poetului prin acel loc. Când am intrat în curte, cu aparatele de fotografiat la vedere, dinspre temuta
