În perioada valabilităţii Codului portocaliu de caniculă în 9 judeţe din ţară, inclusiv Alba, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi a anunţat, prin intermediul unei videoconferinţe, măsuri de prevenire a incidentelor. La sediul Prefecturii Alba, au fost prezenţi la şedinţă reprezentanţii Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, inclusiv prefectul Dan Simedru.
Atât în judeţul Alba, cât şi în celelalte 8 judeţe în care este valabilă avertizarea de Cod portocaliu, în perioada 3-6 iulie, vor fi luate următoarele măsuri: personalul medical şi numărul de ambulanţe va fi suplimentat, acolo unde este cazul, se vor amplasa locuri de distribuirea apei potabile şi acordare de prim ajutor, se vor verifica condiţiile de asistenţă medicală în spitale, rezervele de apă în unităţile sanitare, precum şi alimentarea cu energie electrică şi asigurarea medicamentelor.
De asemenea, inspectorii sanitari vor verifica calitatea alimentelor şi a apei potabile. Medicii de familie vor ţine o evidenţă a persoanelor cu probleme cardiace, iar populaţia va fi avertizată în ceea ce priveşte expunerea la soare, consumul de alcool şi necesitatea consumului de lichide.
ISU va organiza inspecţii de prevenire şi controale în agricultură, în colaborare cu personalul Romsilva, în vederea prevenirii incendiilor, fiind interzisă arderea vegetaţiei în această perioadă.
UPDATE: Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba au transmis măsuri ce vor fi luate la nivelul judeţului Alba, ca urmare a Avertizării meteorologice Cod Portocaliu de caniculă valabilă în intervalul 03-06.07.2012:
„ – Identificarea locurilor pentru amplasarea punctelor de prim ajutor şi a punctelor de distribuţie a apei potabile. Punctele de prim ajutor se amplasează în spaţii publice climatizate, vizibil semnalizate. La municipii şi oraşe va fi înfiinţat cel puţin 1 punct de p