VIJNIŢA (I). Sat de baştină a celebrei familii de boieri şi cărturari moldoveni, Tăutul, satul Vijniţa pare să fi fost menţionat pentru prima dată, după cum susţin localnicii, într-o cronică rusească din anul 1158, dar, aşa cum scria şi Ion Neculce, exagerând, pentru că graniţa cu polonii fusese trasată în 13 decembrie 1433, sau confundându-l pe fiul lui Alexandru cel Bun, Ştefan Vodă, cu Ştefan cel Mare: „Când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa”.
Satul Vijniţa aparţine Tăutenilor şi în 2 aprilie 1623, când Ştefan Tomşa al II-lea întărea lui Tăutul logofăt părţi din satele Vijniţa şi Voloca, dar satul întreg, cu vecini, este întărit, în 12 ianuarie 1644, vornicului Bucium, probabil ginere al logofătului Tăutul.
În 25 februarie 1663, Ion Cocoranul, alt ginere de-al Tăutenilor, lasă copiilor săi părţi de moşie în Vijniţa şi Voloca.
Un document din 1711, nedatat, la care face referire Teodor Bălan, spune că, după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir şi a lui Petru cel Mare la Stănileşti, „atuncia şi Rugină, înpreună cu giupâneasa lui (Aniţa), au lipsăt di aici din ţară şi s-au dus cu Moscalii, iar aici, în urma lor, rămăind datorii la unii şi la alţii”, satele Broscăuţi şi Vijniţa, din viitoarea Bucovinei, pe lângă altele din întreaga Moldovă, au fost luate de creditori, precum Sandu neguţătoriu, căruia îi datora 120 lei. Episcopul Rădăuţilor, Calistru, a plătit acele datorii, dar ginerele lui Preda Paladi, Mihai Micul, ca rudă mai apropiată, a întors banii episcopului, păstrând Vijniţa, în vre