Prezenţa la vot, în Galaţi, până la ora 10:00 a fost de 8.49%, potrivit primei raportări făcute de Biroul Electoral Central. De asemenea, aceeaşi centralizare arată că judeţul nostru se afla pe locul 13 în topul judeţelor cu cea mai mare prezenţă la vot, pe primul loc fiind clasată Dâmbăviţa cu 12.13%.
Galaţiul urcă în topul judeţelor privind prezenţa la urne în mediul urban. La ora 10.00, votaseră 8.17% din alegătorii din municipiul Galaţi, adică pe locul 11 în clasamentul realizat de BEC, pe primul loc fiind clasată tot Dâmbăviţa cu 12.13%.
Cu toate acestea, judeţul Galaţi a înregistrat o prezenţă mai mare la urne în mediul rural, respectiv de 8.96% la o diferenţă de 4,7% faţă de primul judeţ clasat, respective Ilfov cu 13,66%.
Biroul Electoral Judeţean a anunţat că la ora 10.00, prezenţa la vot pe ţară a fost de 7,52%, adică mai mare decât în primul tur al alegerilor, când până la ora 10:00 votaseră 6,17% dintre alegători.
În mediul urban prezenţa la vot a fost de 6,98%, iar în mediul rural - 8,27%.
BEC va da publicităţii următoarea estimare privind prezenţa la vot la ora 14:30.