După ce a luat Supercupa, antrenorul lui Standard se luptă cu Anderlecht şi FC Bruges pentru a cîştiga din nou campionatul
În ultima zi din iulie, Boloni intră cu adevărat în focuri. Dacă Supercupa cîştigată în duelul cu Genk a fost mai mult un amical, diseară antrenorul român dă startul campionatului în Belgia şi încearcă să cîştige al doilea titlu cu Standard. Şi al treilea la rînd pentru gruparea din Liege.
Avînd cea mai tînără echipă din Jupiler League, cu 23,1 ani medie de vîrstă, Loţi mizează practic pe trupa din sezonul trecut. Dintre titulari nu l-a pierdut decît pe americanul Onyewu, ce a plecat la AC Milan. Şi-a păstrat starurile Jovanovici, Mbokani şi Witsel, intens curtate, a făcut doar două achiziţii, ambele la mijloc, francezul Collet (25 de ani), adus cu banii luaţi pe Toama (Larisa), şi belgianul Dufer (27 de ani), împrumutat de la Tubize, şi a completat lotul cu 5 puşti.
Cum nici rivalele nu s-au întărit în această perioada de criză, Boloni e optimist: "Nu vreau să discut despre obiective. Alţi antrenori îşi fac calcule, vor să progreseze şi să fie europeni. E logic ca, fiind la cel mai bun club belgian, să-mi doresc s-ajung cît mai sus. Am nevoie însă de un staff bun, jucători buni şi entuziasm. Debutul cu o echipă nou-promovată nu-i un avantaj, iar programul e în continuare foarte aglomerat, cu 3 meciuri pe săptămînă într-o lună şi jumătate".
10,95 milioane de euro au cheltuit în total cele 16 cluburi din Jupiler League pentru achiziţii în această vară
"Sînt la cel mai bun club belgian şi e logic să afirm că vreau să ajung cît mai sus posibil"
Loţi Boloni, antrenor Standard
Anderlecht favorită
După doi ani în care Standard a pus stăpînire pe titlu în Belgia se aşteaptă o revanşă a lui Anderlecht. Conform sondajului făcut de cotidianul "Het Laaste Nieu