Chiar dacă banii par a fi principala motivaţie pentru orice angajat, un studiu recent dezvăluie că obsesia oamenilor în ziua de azi este legată în primul rând de cât de mult succes au în faţa celor din jur.
Cercetarea realizată la Universitatea Harvard arată că atunci când ne alegem locul de muncă luăm în considerare mai mult statutul profesional pe care ni-l oferă acesta şi proeminenţa în faţa colegilor, decât beneficiile financiare pe care ni le-ar aduce pe plan personal, scrie Business Insider.
În cadrul studiului condus de profesorul de marketing Jonah Berger, mai mulţi studenţi au fost rugaţi să aleagă dintre un loc de muncă unde ar câştiga 50.000 de dolari pe an şi unul în care ar primi 100.000 de dolari anual.
Deşi ultima variantă pare să fie cea mai avantajoasă, rezultatele arată că majoritatea studenţilor au ales prima opţiune. Asta, pentru că cercetătorii au adăugat câteva date în studiul lor.
În situaţia ipotetică prezentată participanţilor la studiu, la serviciul unde salariul este de 50.000 de dolari, toţi ceilalţi colegi de muncă ar câştiga mai puţin, adică 25.000 de dolari. De cealaltă parte, la slujba plătită cu 100.000 de dolari, presupuşii colegi ar primi dublu, 200.000 de dolari.
Prin urmare, oamenii au preferat să ştie că sunt mai bine plătiţi decât cei din jur, chiar dacă asta înseamnă să primească mai puţini bani pentru ei înşişi.
Studiul mai arată că firmele care exploatează această obsesie a oamenilor pentru succes au de câştigat în plan financiar. „Oamenii adoră să se laude. În fond, la ce bun un statut social înalt, dacă nimeni nu ştie despre asta?!”, consideră Berger. (Andreia Ciobanu)
Chiar dacă banii par a fi principala motivaţie pentru orice angajat, un studiu recent dezvăluie că obsesia oamenilor în ziua de azi este legată în primul rând de cât de mult succes au în faţa celor din jur. @N_P