Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: \"Mesajul PDL e să păstrăm corupţii, că ei aduc voturi\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 martie 2011 ·

REFORMA MORALĂ NU A AVUT LOC. Cristian Preda susţine că, prin refuzul criteriilor de integritate, PDL-iştii au transmis în exterior că nu poţi avea încredere în justiţia din România, iar în interior - că, electoral, corupţia e tolerată. Sursa: CODRIN PRISECARU

După o şedinţă în care "reformiştii" au fost puşi la colţ de garda veche a PDL care a impus un statut fără criterii de integritate, Cristian Preda, unul dintre susţinătorii acestora, spune că democrat-liberalii au transmis un mesaj negativ pentru un partid aflat la guvernare. În exterior - că justiţia e politizată şi nu te poţi baza pe ea. În interior, "staţi liniştiţi, corupţii vor fi păstraţi că ei ne aduc voturi".

EVZ: Doar trei voturi, atât dă PDL pentru integritate?

Cristian Preda: Din păcate, diferenţa dintre ceea ce ne-am promis nouă şi publicului şi realitatea acestui vot e foarte mare. Temerea colegilor mei că în acest fel e fragilizat partidul a fost mai puternică decât speranţa mea şi a Monicăi Macovei şi a lui Sever Voinescu că în acest fel vom redresa situaţia. Aşa s-a decis, trebuie să respectăm această decizie, dar e clar o diferenţă mare de viziune.

Diferenţa de viziune s-ar putea concretiza într-un pas înapoi?

În acest moment, dezbaterea despre viitorul organizaţiei trebuie continuată. Un pas important e că s-a discutat, chiar dacă registrul retoric n-a fost întotdeauna unul înrădăcinat în argumente, ci în invective. Mi-aş fi dorit ca opiniile să fie mai stabile şi argumentele să nu se schimbe de la o zi la alta. Persoane care argumentau la sfârşitul săptămânii trecute în Biroul Permanent Naţional (BPN) în favoarea acestei măsuri au găsit o cale să întoarcă faţa de la aceste argumente şi să îmbrăţişeze poziţia celor care se temeau.

Argumentul a fost că o astfel de măsură loveşte în primari.

Acest argument a fost folosit şi în discu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 37 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°