Compania Blue Air va continua să opereze singură sau cu administratorul judiciar desemnat, a declarat directorul de strategie şi dezvoltare al grupului care deţine operatorul aerian, Gheorghe Răcaru, în cadrul unei conferinţe de presă. El a precizat că reprezentanţii companiei vor depune luni o cerere de suspendare a începerii procedurii de insolvenţă
Blue Air va face toate demersurile juridice împotriva acelora care i-au atacat imaginea, au avertizat reprezentanţii companiei.
Mai citeşte şi:
Blue Air, în cădere liberă. Românii se plâng de întârzieri şi curse anulate
Blue Air, falită! Patronul vrea să construiască, însă, pista de milioane de la Cluj
De altfel, Blue Air a lansat vineri programul de vară pentru 2011, care cuprinde peste un milion de bilete, din care s-au vândut într-o singură zi aproape jumătate, în valoare de peste 700.000 euro, transmite Mediafax.
Pe de altă parte, Gheorghe Răcaru a explicat că restructurarea companiei este realizată în proporţie de 75%, iar în această lună vor mai fi închiriate două-trei avioane.
"Tarifele aferente ratelor de închiriere sunt la jumătate faţă de cele din 2007-2008", a arătat Răcaru.
Cum a eşuat afacerea Blue Air?
"Din punctul meu de vedere, această hotărâre a fost luată ori în necunoştinţă de cauză, ori din motive pe care nu le cunosc. Avem copia dosarului de la tribunal în care sunt toate dovezile că plăţile datoriilor au fost prezentate instanţei", a subliniat Răcaru.
El a spus că în cazul Tarom există nişte penalităţi în urma unui contract, dar şi acestea vor fi achitate în scurt timp.
"S-a mai vehiculat ieri în presă că avem datorii către Club Zexe şi Tarom. Cu Club Zexe avem o înţelegere amiabilă şi am plătit ieri 85.000 lei, care reprezintă mai mult de o treime din datoria pe care o vom plăti integral în câteva săptămâni", a mai arătat Răcaru. @