Grecia îşi construieşte un nou guvern, după alegerile de ieri. Liderul formaţiunii de dreapta - Noua Democraţie - Antonis Samaras, a primit mandat de a face un nou guvern, prin negocieri cu celelalte partide, anunţă Agerpres. După o întrevedere cu preşedintele Carolos Papoulias, Antonis Samaras a declarat că trebuie format imediat un guvern de consens naţional. "Consensul naţional este un imperativ cerut de toată lumea, trebuie rezolvată imediat chestiunea", a spus Samaras despre formarea viitorului guvern. Samaras are la dispoziţie trei zile pentru a încerca să formeze guvernul de coaliţie. "Voi începe să mă întâlnesc cu liderii altor partide şi cred că există spaţiu de manevră" pentru a forma un guvern, s-a arătat optimis Samaras. "Voi încerca să formez un guvern de salvare naţională cu partidele care cred în orientarea europeană a ţării şi cred în euro", a continuat Samaras în timpul întrevederii cu preşedintele Greciei. În vârstă de 61 de ani, Samaras a câştigat scrutinul de ieri cu 29,66% din voturi, echivalentul a 129 din cele 300 de locuri ale parlamentului, în faţa rivalului său Alexis Tsipras, 37 de ani, şeful formaţiunii radicale de stânga Syriza, care se opune austerităţii şi care a obţinut 26,89% din voturi şi 71 de parlamentari.
Grecia îşi construieşte un nou guvern, după alegerile de ieri. Liderul formaţiunii de dreapta - Noua Democraţie - Antonis Samaras, a primit mandat de a face un nou guvern, prin negocieri cu celelalte partide, anunţă Agerpres. După o întrevedere cu preşedintele Carolos Papoulias, Antonis Samaras a declarat că trebuie format imediat un guvern de consens naţional. "Consensul naţional este un imperativ cerut de toată lumea, trebuie rezolvată imediat chestiunea", a spus Samaras despre formarea viitorului guvern. Samaras are la dispoziţie trei zile pentru a încerca să formeze guvernul de coaliţie. "Voi începe să