Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statui din marmură de Carrara, "restaurate" cu var lavabil

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Cele două statui de pe faţada Palatului Prefecturii din Galaţi, realizate în 1906 de sculptorul Frederic Storck, din marmură de Carrara, au fost „restaurate" prin vopsire cu var lavabil. Nu are o soartă mai bună nici prima statuie ridicată în memoria lui Mihai Eminescu, realizată de acelaşi sculptor în 1911, care se dezintegrează în parcul central al Galaţiului.

De-a lungul anilor, elitele culturale ale Galaţiului au adresat autorităţilor mai multe apeluri pentru salvarea patrimoniului cultural al oraşului, de la vestigiile daco-romane la operele de artă monumentală, dar toate aceste apeluri au rămas fără ecou. Cel care a întreprins mai multe demersuri pentru salvarea statuilor de foarte mare valoare artistică este graficianul ­Gheorghe Andreescu, muzeograf la Muzeul de Arte Vizuale Galaţi. Este îngrijorat cel mai mult de starea în care se află prima statuie ridicată în memoria poetului naţional Mihai Eminescu. Ridicarea statuii a fost meritul întregului oraş, pentru că în cadrul subscripţiei publice organizate la iniţiativa ziaristului C. Botez gălăţenii au donat 12.500 lei. Sculptura a fost realizată de sculptorul Frederic Storck, inaugurarea monumentului având loc pe 16 octombrie 1911.

Statuia lui Eminescu se va prăbuşi

La 100 de ani de la acel moment, prima statuie a poetului Mihai Eminescu se degradează de la an la an, iar punctul de vedere al specialiştilor este ignorat. Statuia e afectată de intemperii, îngheţ, dezgheţ, precipitaţii. „Eu m-am adresat Direcţiei de Patrimoniu din Primărie, am făcut şi un proiect, pentru că statuia lui Eminescu mai rezistă un an, doi, trei, după care se va dezintegra de la bază. Nu ştiu dacă aţi văzut lucrarea de aproape şi să observaţi că este crăpată, este afectată foarte grav din punct de vedere structural", spune Gheorghe Andreescu. A contat probabil şi faptul că statuia a tot fost plimbată prin oraş. În u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 12 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 6 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 8 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 7 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 7 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Femeie depistată cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Ziua Constanta acum 10 ore
Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton a

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

De ce nu se vor consuma cartofi prăjiţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Mediafax acum 8 ore
Jocurile Olimpice de la Paris vor găzdui cel mai mare restaurant din lume: cantina satului olimpic. Rezervat doar sportivilor, acest spaţiu va fi o ocazie de a reînnoi gastronomia tradiţională franceză în ochii lumii, inclusiv prin interzicerea serv

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°