Administraţia Obama a propus o legislaţie ce ar impune înregistrarea derivatelor financiare standardizate şi tranzacţionarea lor în case de compensare (clearing houses).

Aceste propuneri reprezintă un important pas înainte, în măsura în care nu vor fi lăsate portiţe şi transparenţa procesului va fi asigurată. Şi Comisia Europeană, luând în considerare Raportul de Larosiere şi recomandările făcute în alte documente, vine cu propuneri în aceeaşi direcţie.

Am fost direct implicat în dezbaterile din Parlamentul European pe tema reformei reglementării şi supravegherii pieţelor financiare. Pe măsură ce criza s-a adâncit, chiar şi cei mai zeloşi apărători ai autoreglementării au trebuit să admită vicii fundamentale ale unei astfel de abordări.

Totuşi unii încă insistă pe pericolul reglementării excesive; se argumentează că reglementarea derivatelor ar înăbuşi "inovaţia", că ar duce la relocarea activităţilor în alte ţări. Acest tip de raţionament este neconvingător; nu toate inovaţiile financiare sunt benefice. Avem mare nevoie de o reglementare a derivatelor financiare deoarece acestea comportă riscuri sistemice.

Cum au dovedit-o fără dubiu episodul fondului de risc LTCM (în 1998), căderea lui Lehman Brothers, criza AIG în 2008 şi pachetul de ajutor financiar care a fost necesar, riscurile sistemice nu pot fi lăsate doar în seama participanţilor de pe piaţă. Trebuie luat în considerare şi faptul că cei ce construiesc produse financiare tilizează modele matematice despre care şi această criză a arătat că, adesea, nu sunt demne de încredere - deoarece ipoteza pieţei eficiente, care stă la baza acestor modele, este înşelătoare.

Cei din industrie se îngrijorează că o reglementare mai viguroasă le va micşora profiturile. Dar proporţia profiturilor industriei financiare în PIB-ul mondial a crescut de 4-5 ori în ulti