Premierul a făcut astăzi propunerea ca fostul ambasador al României la UE să ocupe funcţia de şef al diplomaţiei româneşti. La scurt timp, preşedintele Băsescu a semnat decretul de numire a lui Comănescu în fruntea MAE. Odată cu înaintarea propunerii pentru noul ministru de Externe, Călin Popescu- Tăriceanu a transmis şefului statului solicitarea de a lua act de demisia lui Adrian Cioroianu din funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Fostul ambasador a mai fost propus pentru şefia Externelor în urmă cu un an.
Comănescu a fost nominalizat de Tăriceanu deoarece Adrian Cioroianu, fostul ministru de Externe, a anunţat vineri seara că părăseşte postul în urma cazului lui Daniel Claudiu Crulic, românul mort într-o închisoare din Polonia, după două luni de greva foamei.
"Nimic nu este mai important decât viaţa unui om", şi-a motivat Cioroianu deciza, explicând că, deşi a ales varianta demisiei de onoare, nu are nicio vină în acest caz.
CV Lazăr Comănescu Date personale: Data şi locul naşterii: 04.06.1949, Horezu (Ursani) Vâlcea
Starea civilă: căsătorit, un copil Studii: 1967 - 1972 ASE – Facultatea de Comerţ exterior
1973 - Sorbona – Curs de civilizaţie şi limbă franceză contemporană
1983 - Doctor în relaţii economice internaţionale Gradele Diplomatice 1990 - Secretar I
1991 - 1994 - Consilier
1994 - 1998 - Ministru consilier
1998 - Ambasador Activitate profesională: 1972 - 1982 - referent, ataşat, secretar III MAE
1982 - 1990 - asistent, lector universitar ASE
1990 - 1994 - Secretar I, consilier, ministru consilier Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană
1994 - 1995 - Director MAE
sept. 1995 – dec. 1995 - Director general, şef de Cabinet ministru MAE
dec. 1995 – martie 1998 - Secretar de stat MAE Activitate managerială:
1990 - 1994 - prim colaborator